Scris de Elena Sorina Nicolescu | Postat pe data de Sept. 3, 2020, 9:46 a.m. | Sub sectiunea Despre
Motto: Pentru cine crede
„Dacă admitem idea imortalității, nemurirea e absolută, adică infinită, căci nu se poate concepe o nemurire trecătoare, chiar dacă ar dura milioane de ani. Mai mult, în această alternativă, viața de aici, de pe pamânt, și-ar pierde valoarea, căci ce ar însemna o durată redusă la câțiva ani, fie și sute de ani, răsplătită printr-o imortalitate relativă și ea!
Din eternitate nu putem ieși.”
(1 ianuarie 1897, Scorțaru Nou – 10 iunie 1979, București) filosof, eseist și publicist
La 1 ianuarie 1897, Baba-Ghișa a făcut tot ce trebuia pentru ca ființa micuțului Vasile să-și ia locul pe lume, în sânul familiei „boierului” Nicolae Băncilă. Tatăl său era originar din Săcelele Brașovului și mama sa era din Runcu-Popești (Rîmnicu-Sărat). Era fratele cunoscutului academician, doctor în geologie, Ion Bămcilă. Familia lui Băncilă număra nouă progenituri.
Își desfășoară studiile la şcoala primară din comuna Scorţaru Nou, judeţul Brăila (1903 – 1907), la Liceul N. Bălcescu din Brăila (1907 – 1916) şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1918 – 1922) ; licenţa în filosofie magna cum laude. Participă ca voluntar la războiul de întregirea neamului (1916 – 1918), în care e grav rănit şi distins pentru faptele de vitejie cu medalia Victoria şi Furajera Mihai Viteazul. Continuă studiile de specialitate la Paris, în anii 1925 – 1926, 1929 – 1930, ca membru al Şcolii Române de la Fontenay – aux – Roses. Membru activ al Societăţii Avântul şi al Cercului literar de pe lângă Biblioteca Petre Armencea, ambele din Brăila. Este ales Preşedinte al Cercului Studenţesc Brăilean din Bucureşti. Funcţionează ca profesor de pedagogie şi filozofie la Şcoala Normală de Baieţi Şt. O. Iosif din Brăila (1921 – 1931). Din 1931 până în 1932 este revizor școlar pentru județele Brăila, Covurlui (Galați), Tecuci și Bacău, pentru ca în 1932 și 1933 să obțină o catedră la București, la Liceul „Mihai Viteazul”, unde ține orele de filosofie și la clasa regelui Mihai I. Profesează apoi în orașul natal, până la al doilea război mondial, când este mobilizat abuziv în 1942, la Tecuci, fiind invalid de război din cealaltă conflagrație, iar în 1945, după ce cunoscuse rigorile detenției, se vede îndepărtat de la catedră de autoritățile comuniste, care îi trec numele la index.
Activitatea cultural-ştiinţifică din anii interbelici îi este deosebit de fructuoasă, dintre tinerii din generaţia lui, Băncilă este cel mai fecund (N. Bagdasar). Numeroasele articole şi studii – 105 la număr, răspândite în prestigioase reviste la care a colaborat, aduc contribuţii remarcabile în aproapre toate domeniile filosofiei: metafizică, logică, etică, estetică, sociologie, filosofia culturii şi a religiei. Are, de asemenea, studii publicate în volumele omagiale: C. Rădulescu Motru (1932), Vasile Pârvan (1934), Constantin Kiriţescu (1937), Iosif Constantin Drăgan (1977), precum şi în volumele colective: Aspecte istorice ale medicinei în mediul rural (1973); Blaga inedit – Efigii documentare, vol. I (1981). Cărţi publicate în timpul vieţii: Doctrina personalismului energetic a d-lui Rădulescu Motru, pedagog (1932); Literatură şi puritate (1934); Erocraţie şi pedagogie (1937); Tragicul lui Pârvan şi tragicul modern (1937); Lucian Blaga, energie românească (1938, este cel mai de seamă exeget al operei marelui filosof poet); Semnificaţia Ardealului (1944). Postum i se publică 15 cărţi, dintre care menţionăm: Portrete şi semnificaţii (1987); Aforisme şi paraaforisme, vol. I – III (1993 – 1996); Iniţierea religioasă a copilului (1994, 1996); Semnificaţia Ardealului (1997); Spaţiul Bărăganului (2001). Prin Hotărârea nr. 106 din 29 noiembrie 1995 a Consiliului Local Municipal Brăila, filosoful Vasile Băncilă a fost declarat – post mortem – Cetăţean de onoare al Brăilei. Editura Istros a Muzeului Brăilei publică integral Vasile Băncilă. Vor fi publicate 33 de volume însumând 15.000 de pagini din care două treimi sunt postume. Pentru un scriitor care a dat tiparului doar o singură carte (Lucian Blaga energie românească – din 1938), pentru un scriitor care vreme de două decenii s-a risipit nepăsător în presa vremii fără să simtă că timpul nu pare să fie chiar răbdător, mai ales cu filosofii, dimensiunea operei anunţate de autorii proiectului integralei Băncilă este excepţională. Împreună cu fratele său, Ion Băncilă, devin exponenții unei generații în știința și spiritualitatea românească, ilustrând în chip strălucit acea „rasă brăileană” de care a vorbit Nicolae Iorga.
Prin tot ceea ce a apucat să publice este un mare spirit de anvergură europeană. Deşi trăieşte aproape toată perioada interbelică la Brăila, nu găsim în opera sa nimic provincial, nimic pitoresc sau desuet. Corespondenţa acelor ani evocă precaritatea existenţei. Nimic din aceasta nu răzbate însă în eseurile sale.
Din spița mamei Vasile Băncilă a luat neliniștea sentimentală, facilitatea de exprimare și îndoielile în fața misterului vieții. Spirit senin şi amplu, are dorinţa de cuprindere totală a formelor vieţii. Neliniştit şi reflexiv are anvergura unui mare spirit european în prezentarea fenomenului românesc văzut ca unic act de identitate spirituală şi morală pentru Europa. Pe de o parte, Vasile Băncilă a fost un scriitor prolific. Pe de altă parte a dovedit o mare exigenţă cu tot ce scria. A scris mult dar a publicat puţin. Abordează fără complexe domenii aparent diferite: filosofia, religia, metafizica, psihologia, pedagogia. Se pare că Vasile Băncilă este al treilea scriitor, după Lucian Blaga şi Vasile Voiculescu, cu o operă de sertar de mare valoare. Postumele lui Vasile Băncilă sugerează domenii culturale diverse: portrete, aforisme, memorialistică, jurnal, eseuri, epistolar.
S-a aplecat cu moştenirea din fiinţă asupra Bărăganului, i-a ascultat vânturile şi viforniţele cărunte, ca să întemeize o metafizică a locului, ca loc ideal chiar atunci când e bătut de vânturi şi e plin de praf. Căci, scria el, acolo nu e orice praf şi nu e orice vânt. Băncilă remarcă o antinomie care îi descrie perfect şi esenţa metafizicii sale asupra locului: este vorba de
antinomia localism şi ubicuitate – ţăranul dintr-un sat de pe Bărăgan se simte omul locului şi totodată, la el acasă oriunde în spaţiul plan.
Ion Băncilă, Arc peste timpuri (1901 – 1999), Brăila, Editura Istros, 2000;
Toader Buculei, Prezențe brăilene în spiritualitatea românească, Brăila, Editura Libertatea, 1993;
Claudiu Sachelarie, Monografia comunei Scorțaru Nou, județul Brăila, Brăila, Editura Sf. Ierarh Nicolae, 2012.
„Dacă admitem idea imortalității, nemurirea e absolută, adică infinită, căci nu se poate concepe o nemurire trecătoare, chiar dacă ar dura milioane de ani. Mai mult, în această alternativă, viața de aici, de pe pamânt, și-ar pierde valoarea, căci ce ar însemna o durată redusă la câțiva ani, fie și sute de ani, răsplătită printr-o imortalitate relativă și ea!
Din eternitate nu putem ieși.”
Vasile Băncilă
(1 ianuarie 1897, Scorțaru Nou – 10 iunie 1979, București) filosof, eseist și publicist
La 1 ianuarie 1897, Baba-Ghișa a făcut tot ce trebuia pentru ca ființa micuțului Vasile să-și ia locul pe lume, în sânul familiei „boierului” Nicolae Băncilă. Tatăl său era originar din Săcelele Brașovului și mama sa era din Runcu-Popești (Rîmnicu-Sărat). Era fratele cunoscutului academician, doctor în geologie, Ion Bămcilă. Familia lui Băncilă număra nouă progenituri.
Își desfășoară studiile la şcoala primară din comuna Scorţaru Nou, judeţul Brăila (1903 – 1907), la Liceul N. Bălcescu din Brăila (1907 – 1916) şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1918 – 1922) ; licenţa în filosofie magna cum laude. Participă ca voluntar la războiul de întregirea neamului (1916 – 1918), în care e grav rănit şi distins pentru faptele de vitejie cu medalia Victoria şi Furajera Mihai Viteazul. Continuă studiile de specialitate la Paris, în anii 1925 – 1926, 1929 – 1930, ca membru al Şcolii Române de la Fontenay – aux – Roses. Membru activ al Societăţii Avântul şi al Cercului literar de pe lângă Biblioteca Petre Armencea, ambele din Brăila. Este ales Preşedinte al Cercului Studenţesc Brăilean din Bucureşti. Funcţionează ca profesor de pedagogie şi filozofie la Şcoala Normală de Baieţi Şt. O. Iosif din Brăila (1921 – 1931). Din 1931 până în 1932 este revizor școlar pentru județele Brăila, Covurlui (Galați), Tecuci și Bacău, pentru ca în 1932 și 1933 să obțină o catedră la București, la Liceul „Mihai Viteazul”, unde ține orele de filosofie și la clasa regelui Mihai I. Profesează apoi în orașul natal, până la al doilea război mondial, când este mobilizat abuziv în 1942, la Tecuci, fiind invalid de război din cealaltă conflagrație, iar în 1945, după ce cunoscuse rigorile detenției, se vede îndepărtat de la catedră de autoritățile comuniste, care îi trec numele la index.
Activitatea cultural-ştiinţifică din anii interbelici îi este deosebit de fructuoasă, dintre tinerii din generaţia lui, Băncilă este cel mai fecund (N. Bagdasar). Numeroasele articole şi studii – 105 la număr, răspândite în prestigioase reviste la care a colaborat, aduc contribuţii remarcabile în aproapre toate domeniile filosofiei: metafizică, logică, etică, estetică, sociologie, filosofia culturii şi a religiei. Are, de asemenea, studii publicate în volumele omagiale: C. Rădulescu Motru (1932), Vasile Pârvan (1934), Constantin Kiriţescu (1937), Iosif Constantin Drăgan (1977), precum şi în volumele colective: Aspecte istorice ale medicinei în mediul rural (1973); Blaga inedit – Efigii documentare, vol. I (1981). Cărţi publicate în timpul vieţii: Doctrina personalismului energetic a d-lui Rădulescu Motru, pedagog (1932); Literatură şi puritate (1934); Erocraţie şi pedagogie (1937); Tragicul lui Pârvan şi tragicul modern (1937); Lucian Blaga, energie românească (1938, este cel mai de seamă exeget al operei marelui filosof poet); Semnificaţia Ardealului (1944). Postum i se publică 15 cărţi, dintre care menţionăm: Portrete şi semnificaţii (1987); Aforisme şi paraaforisme, vol. I – III (1993 – 1996); Iniţierea religioasă a copilului (1994, 1996); Semnificaţia Ardealului (1997); Spaţiul Bărăganului (2001). Prin Hotărârea nr. 106 din 29 noiembrie 1995 a Consiliului Local Municipal Brăila, filosoful Vasile Băncilă a fost declarat – post mortem – Cetăţean de onoare al Brăilei. Editura Istros a Muzeului Brăilei publică integral Vasile Băncilă. Vor fi publicate 33 de volume însumând 15.000 de pagini din care două treimi sunt postume. Pentru un scriitor care a dat tiparului doar o singură carte (Lucian Blaga energie românească – din 1938), pentru un scriitor care vreme de două decenii s-a risipit nepăsător în presa vremii fără să simtă că timpul nu pare să fie chiar răbdător, mai ales cu filosofii, dimensiunea operei anunţate de autorii proiectului integralei Băncilă este excepţională. Împreună cu fratele său, Ion Băncilă, devin exponenții unei generații în știința și spiritualitatea românească, ilustrând în chip strălucit acea „rasă brăileană” de care a vorbit Nicolae Iorga.
Prin tot ceea ce a apucat să publice este un mare spirit de anvergură europeană. Deşi trăieşte aproape toată perioada interbelică la Brăila, nu găsim în opera sa nimic provincial, nimic pitoresc sau desuet. Corespondenţa acelor ani evocă precaritatea existenţei. Nimic din aceasta nu răzbate însă în eseurile sale.
Din spița mamei Vasile Băncilă a luat neliniștea sentimentală, facilitatea de exprimare și îndoielile în fața misterului vieții. Spirit senin şi amplu, are dorinţa de cuprindere totală a formelor vieţii. Neliniştit şi reflexiv are anvergura unui mare spirit european în prezentarea fenomenului românesc văzut ca unic act de identitate spirituală şi morală pentru Europa. Pe de o parte, Vasile Băncilă a fost un scriitor prolific. Pe de altă parte a dovedit o mare exigenţă cu tot ce scria. A scris mult dar a publicat puţin. Abordează fără complexe domenii aparent diferite: filosofia, religia, metafizica, psihologia, pedagogia. Se pare că Vasile Băncilă este al treilea scriitor, după Lucian Blaga şi Vasile Voiculescu, cu o operă de sertar de mare valoare. Postumele lui Vasile Băncilă sugerează domenii culturale diverse: portrete, aforisme, memorialistică, jurnal, eseuri, epistolar.
S-a aplecat cu moştenirea din fiinţă asupra Bărăganului, i-a ascultat vânturile şi viforniţele cărunte, ca să întemeize o metafizică a locului, ca loc ideal chiar atunci când e bătut de vânturi şi e plin de praf. Căci, scria el, acolo nu e orice praf şi nu e orice vânt. Băncilă remarcă o antinomie care îi descrie perfect şi esenţa metafizicii sale asupra locului: este vorba de
antinomia localism şi ubicuitate – ţăranul dintr-un sat de pe Bărăgan se simte omul locului şi totodată, la el acasă oriunde în spaţiul plan.
Ion Băncilă, Arc peste timpuri (1901 – 1999), Brăila, Editura Istros, 2000;
Toader Buculei, Prezențe brăilene în spiritualitatea românească, Brăila, Editura Libertatea, 1993;
Claudiu Sachelarie, Monografia comunei Scorțaru Nou, județul Brăila, Brăila, Editura Sf. Ierarh Nicolae, 2012.
